Fernanda Jurca

Fernanda

Daca vreodata s-ar infiinta o “Hall of Fame” a planorismului romanesc, cu siguranta Fernanda ar primi o stea acolo. Este dovada vie ca acest sport nobil scoate tot ce este mai bun din om daca se deschide cu adevarat catre provocarile lui. S-a urcat prima data la mansa in 1976 la Deva si inca de atunci si-a inscris planorul intr-o spirala ascendenta de performanta unica la noi. Obtine C-ul de Argint in 1978, urmat de C-ul de Aur in 1987. Cum dupa aur urmeaza diamantele, din 1993 Fernanda devine prima femeie din Romania posesoare a celor trei Diamante. In mod natural devine instructor de zbor, iar in 1988 intra in galeria Maestrilor Sportului din Romania. Zboara in peste 34 de competitii interne si internationale intre 1979 – 1996, obtinand rezultate de exceptie. A fost de sase ori campioana nationala si o data vicecampioana. In Turcia, in 1994, iese campioana invingand piloti straini care zburau pe planoare mult mai performante. A fost primul pilot din Romania care a efectuat zboruri de peste 600 km distanta. Intre 1990-1993 participa in Franta la competitii de zbor alpin. Detine 6 recorduri nationale la planor monoloc si 2 la biloc, toate realizate intre 1979 – 1987, printre care se numara si cel de 7711m inaltime absoluta. In ultimii 5 ani a facut multe zboruri, in dubla comanda, in Alpi, Franta si in Africa de Sud – aici realizand chiar un zbor de 800km. A fost placut impresionata de atmosfera de la cluburile de afara si spera ca acelasi lucru sa se intample si la XC Romania.